Articolele din categoria CULTURĂ:

Cele mai mari mistere ale Bibliei. Care este numele lui Dumnezeu şi unde se află Grădina Edenului
Cele mai mari mistere ale Bibliei. Care este numele lui Dumnezeu şi unde se află Grădina Edenului
Biblia este de departe cea mai cunoscută și mai publicată carte de pe pământ. Biblia sau mai corect Sfânta Scriptură este un izvor de cunoaștere, este piatra de temelie a creștinătății și cartea de căpătâi a peste un miliard de credincioși din toată lumea. Mai mult chiar, în lumea creștină se consideră că în momentul în care Biblia este tradusă în limba respectivă, acea limba este pe deplin formată. Și totuși referirile care se fac la ea nu de puține ori au contrariat.
Primarul Aradului: "Trebuie să vorbim mai mult despre Avram Iancu". Ce descriere îi face Exclusiv
Primarul Aradului: "Trebuie să vorbim mai mult despre Avram Iancu". Ce descriere îi face
Steagul de luptă al lui Avram Iancu este într-un turneu prin ţară, ajungând prima dată la Baia Mare şi Oradea, pe 25 ianuarie, respectiv 26 ianuarie. Steagul a ajuns pe 27 ianuarie la Colegiul Naţional "Moise Nicoară" din Arad, iar pe 28 ianuarie va putea fi văzut, în Clădirea Casino din Cluj-Napoca, şi, pe 29 ianuarie, la Muzeul "Casa Mureşenilor" din Braşov. Steagul pictat pe piele a aparţinut unei legiuni a moţilor din timpul Revoluţiei de la 1848/1849.
GALERIE FOTO. Florin Piersic împlinește 80 de ani! Prin ce peripeții a trecut actorul Exclusiv
GALERIE FOTO. Florin Piersic împlinește 80 de ani! Prin ce peripeții a trecut actorul
Actorul Florin Piersic a vorbit, în emisiunea Jocuri de Putere, la Realitatea TV, cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 80 de ani, despre întâmplările amuzante din viața sa în stilul caracteristic, care te captivează, dar și despre trecutul său. Acesta a povestit cum s-au întâlnit părinții săi în cinematograful care îi poartă numele din Cluj chiar în seara care s-a născut, dar și cum s-a ales cu numele “Florin” datorită surorii lui.