Iarna lui 1873 o prinde pe mica prinţesă în "Bucuresci, adevărata casă a lui Itty". E un Crăciun de vis, de o frumuseţe strălucitoare, cum aveau să îl creioneze ziarele timpului şi memoriile contemporanilor. 14 brazi frumoşi sunt împodobiţi şi strălucesc în lumină, în mijlocul sălii tronului. Elisabeta se străduieşte din răsputeri ca totul să fie impecabil. Îşi doreşte cel mai frumos Crăciun pentru Măriuca! Toată lumea bună a Capitalei Principatelor se înghesuie să ia parte la evenimentul în care, nu se putea altfel, Prinţesa Itty e în centrul atenţiei. Împarte ea însăşi cadouri pentru fetiţele de la azil şi se bucură exuberant la toate surprizele pe care i le pregătiseră cei dragi. Pentru prima oară în România, un mare brad e împodobit la Ateneu, iar sute de familii nevoiaşe primesc cadouri din partea familiei princiare.
Iarna trece repede, iar Itty începe să viseze la Sinaia şi la minunatele ei locuri de joacă de acolo. Dar reveriilor Măriucăi le ia locul, peste noapte, delirul. Pe 24 martie, cu o săptămână înainte de Paştele ortodox, prinţesa e cuprinsă de friguri puternice. Toţi se gândesc, îngrijoraţi, la epidemia de scarlatină care bântuie Capitala. Măriuca obişnuia să se joace mereu cu fetiţele de pe la azilele pe care le vizita, în scopuri caritabile, alături de principesa Elisabeta. Cele mai sumbre temeri se adeveresc. Toate somităţile medicale de la Bucureşti se strâng în camera micuţei paciente în vârstă de 3 ani şi jumătate. Diagnosticul sever nu e ascuns părinţilor, care însă nu îşi pierd niciun moment încrederea în Dumnezeu. Pe 27 martie, pe la ora 11 seara, Elisabeta şi Carol sunt chemaţi la căpătâiul Mariei. Copilei îi e rău, e agitată şi are crize de înăbuşire. În Joia patimilor, în crucea nopţii, doctorul curţii trimite după ceilalţi medici. Ora două o prinde pe prinţesă sfârşită de boală în braţele bonei sale. "Staţi cu mine, nu vreau să dorm. Dacă mă culc, adorm şi nu mă mai trezesc", bâiguia fetiţa. Cere să i se dea să bea apă din Peleş, pârâiaşul fermecat care îi fusese tovarăş de joacă toată vara trecută. Cu fiecare oră ce trece, puterile o părăsesc, iar zorii îi prind pe cei doi părinţi, Elisabeta şi Carol, îngenuncheaţi şi plânşi, la căpătâiul unicei lor fiice trecută în lumea de dincolo. "Mami, aş vrea să călăresc, odată, pe o stea!", îi spusese Itty Elisabetei, în febra zilelor de chin de dinaintea marelui zbor spre cer.
Vestea morţii principesei Maria îndoliază o ţară întreagă şi consternează toate marile case regale ale Europei. Micul coşciug, închis chiar a doua zi, e purtat pe braţe de însuşi Carol, până la capela de la Cotroceni, unde Măriuca îşi primise botezul, în urmă cu mai puţin de patru ani. Nemângâiata principesă Elisabeta găseşte, în toată durerea, puterea de a nu arunca cu pietre spre Dumnezeu. "Dumnezeu a luat-o la sine din pură bunătate. Îi voi fi veşnic recunoscătoare pentru fericirea de care am avut parte. Căci mai bine să mă transform în stâncă plângătoare, decât să nu fi fost niciodată mamă!". Zile în şir, Elisabeta şi Carol pot fi văzuţi jelind la mormântul acoperit cu un munte de flori. Aşezat pe o încântătoare colină în parcul Cotrocenilor, pe locul mormântului Principesei Maria de România se ridică un impresionant mausoleu.
Sursa: formula-as.ro
