Zilele Bucureștiului 2019. Primăria Capitalei, prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează, pe parcursul celor două zile, pe Bulevardul Unirii, o serie de activități stradale.
iCeleBrate my City –pe Bulevardul Unirii din Capitală
Bulevardul Unirii (tronsonul cu fântâni, cuprins între Piața Unirii și Piața Constituției) se transformă într-o arteră pietonală, unde va fi organizată o adevărată petrecere în stradă – iCeleBrate my City!
Bucureștenii și turiștii vor fi întâmpinați în fiecare zi, începând cu ora 10:00, cu o serie de activități stradale pentru toate vârstele, ateliere creative și momente de divertisment pentru copii, jocuri interactive, teatru ambulant și animație de stradă, zeci de artiști costumați de sărbătoare, un bazar urban cu produse locale hand-made și de artizanat, dar și multe alte surprize.
Sărbătoarea orașului aduce în stradă și bucătăria urbană, prin Bucharest Food Festival – Street Edition! Cele mai apreciate preparate culinare internaționale de tip street food vor fi gătite pe loc, iar vizitatorii se vor putea delecta cu specialități care vor satisface chiar și cele mai pretențioase gusturi!
iMapp Bucharest –în Piaţa Constituţiei
Cea de-a 6-a ediție a concursului internațional de 3D video mapping – iMapp Bucharest, va avea loc sâmbătă, 21 septembrie, începând cu ora 17:00, în Piața Constituției.
Cele 8 echipe care își vor prezenta lucrările pe fațada Palatului Parlamentului sunt: Antaless Visual Design, George Berlin Studios, 404.Zero, MØjØ STUDIO, Marco Morgese, Michele Pusceddu, René şi Andrzej și Mindscape Studio.
SCHILLER și Waldeck în concert
Înaintea concursului de 3D video mapping, pe scena din Piața Constituției vor urca artiști de renume, care vor deschide oficial evenimentul prin concerte electrizante: SCHILLER și Waldeck.
SCHILLER, cel mai cunoscut artist de muzică electronică din Germania, apreciat de public pentru piese precum ”I Feel You”, ”A Beautiful Day” și ”Smile” va concerta la iMapp Bucharest 2019, înaintea show-ului de video mapping. În turneele sale live, SCHILLER, pe numele real Christopher von Deylen, își acompaniază melodiile cu spectacole vizuale uluitoare.
Restricţii de trafic
Brigada Rutieră a Municipiului București anunță pentru aceste evenimente restricții de trafic:
De vineri seara, de la ora 22.00, până luni dimineaţa, la ora 6.00, pe Bd. Unirii, tronsonul cuprins între Bd. I. C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei, precum şi pe Bd. Libertăţii, tronsonul cuprins între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite, traficul rutier va fi restricţionat.
De altfel, pentru desfăşurarea evenimentului sunt impuse restricţii de trafic încă de la începutul lunii septembrie: * în perioada 7 septembrie, ora 7.00, - 30 septembrie, ora 6.00, pe banda III adiacentă Pieţei Constituţiei (aferentă celor două bretele: bretea Parchet şi bretea Ministerul de Finanţe); * în perioada 15 septembrie, ora 7.00, - 25 septembrie, ora 6.00, pe banda I de circulaţie de pe Bd. Libertăţii, sensul de deplasare dinspre Bd. Naţiunile Unite către Calea 13 Septembrie.
Brigada Rutieră solicită conducătorilor auto ca în intervalul menţionat să evite deplasarea în zonă, să circule cu prudenţă şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.