Reprezentanții Poliției spun că a fost vorba doar de o eroare regretabilă, în sensul că polițista din mașină a pornit fără să-și dea seama stația.
”Noaptea de 09/10.02.2021, în jurul orei 01.00, echipajul aflat în serviciu a procedat la toaletarea şi spălarea autospecialei având în vedere faptul că materialele antiderapante dispersate pe carosabil și zăpada topită au dus la imposibilitatea folosirii autospecialei în condiții optime. Polițiștii au plătit activitatea la automatul bancar respectiv, un agent spălând autospeciala la exterior, iar colega agent toaletând interiorul. Din discuțiile purtate cu colega agent a rezultat faptul că din eroare a acționat pentru circa 2-3 minute stația audio a autospecialei în momentul în care a încercat să șteargă cu o lavetă aparatura de bord, discuția cu colegul aflat la exterior fiind astfel captată de sistemul acustic. (...) Tot din verificări a rezultat faptul ca în cele aproximativ 2 minute cât sistemul acustic a fost deschis agenții nu au folosit expresii sau cuvinte triviale!”, a afirmat comisarul-șef Ionuț Epureanu, potrivit Monitorul de Suceava.
Se pare că sălătorie din zonă este intens contestată de locatari, care au depus reclamații la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava și la Primăria Municipiului Suceava, în care reclamă că nivelul de zgomot contravine normelor în vigoare, având în vederea apropierea de blocurile în care locuiesc aceștia.