Este vorba de despăgubirea acordată lui Constanda pentru o suprafață de circa 11.000 mp din Satul Francez pentru a scăpa de executarea silită pentru suma de 115 milioane de euro. Primăria Capitalei a prevăzut în bugetul pe anul 2020 circa 100 de milioane euro pentru a-l despăgubi pe omul de afaceri Costică Constanda.
Municipalitatea trebuie să-i plătească această sumă omului de afaceri după ce schimbul de terenuri care privea Parcul Bordei, proprietatea acestuia, și Satul Francez, proprietatea municipalității, a eșuat, după ce Consiliul General nu a aprobat proiectul imobiliar cerut de Constanda, iar acesta s-a adresat instanței și a avut câștig de cauză.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis pe 4 iunie 2019 că Primăria București este obligată să îi plătească omului de afaceri Costică Costanda suma de 76 de milioane de euro, ca urmare a anulării contractului de schimb de terenuri din 2008, prin care Primăria Capitalei a oferit familiei Constanda un teren în Satul Francez, pentru terenul aferent Parcului Bordei. În schimb, Primăria București va primi înapoi terenul din Satul Francez
„Situația este foarte dificilă, practic suntem notificați că pe data de 3 august conturile Primăriei Capitalei vor fi blocate în totalitate, nu vom mai putea face plăți nici pentru domeniul medical, nici pentru domeniul social, nici pentru subvenții la transportul public, la termoficare și nici în celelalte domenii de activitate. Sunt procese care durează de 16 ani de zile, deci nu este vina mea sau a d-voastră. Trebuie să plătim 115 milioane de euro familiei Constanda. Repet, este o problemă de 16 ani nerezolvată care a picat acum pe noi, în plină pandemie. După ce că nu avem bani , cota aferentă de la Guvern, după ce că ni se taie tot timpul veniturile, mai avem și această mare problemă cu o sentință judecătorească definitivă și irevocabilă și așa cum spuneam, am fost notificați că dacp nu se acceptă darea în plată, această sumă de 115 milioane de euro să fie transformată într-o suprafață din Satul Francez, după evaluarea ANEVAR, conform legii, practic 15.000 mp, ori dăm această suprafață de teren, ori dăm toți banii, dacă nu pe 3 august se închid conturile Primăriei Capitalei”, a declarat Gabriela Firea la începutul ședinței Consiliului General, înainte de vot.
Consilierii USR și PNL nu au votat proiectul. Proiectul a fost respins și la ultima ședință CGMB. Proiectul a fost pus și pe ordinea de zi a ședinței de joi.
„Se aprobă darea în plată a imobilelor teren in suprafață totală de 11.102 mp si constructiile situate pe acesta, astfel cum sunt descrise în Anexa prezentei hotărâri, ca modalitate de executare silită a titlurilor executorii reprezentate de Decizia civilă nr. 832A/11.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel București in Dosarul nr. 1011/2/2016 şi menţinută prin Decizia civilă nr. 1158/04.06.2019 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiție in Dosarul nr. 1011/2/2016”, se arată în finalul raportului de specialitate.
Decizia este luată ca Primăria să scape de executarea silită decisă de instanță anul trecut.
„La solicitarea creditorilor Constanda Costică și Constanda Maria a fost deschis dosarul de executare nr. 202EP/2018 la BEJ Peticaru Eduard, pentru recuperarea creanței ce decurge din titlul executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 832A/2018 pronunțată in dosarul nr. 1011/2/2016; Somația de plată nr. 202EP din 06.01.2020 inregistrată la Direcţia Juridic sub nr. 642/14.01.2020 precum şi Notificarea privind Măsura Infiinţării Popririi nr. 202EP din 05.03.2020 inregistrată la Direcția Juridic sub nr. 5130/06.03.2020”, se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Gabriela Firea.
Imobilele ce urmeaza a face obiectul dării în plată vor fi evaluate de un expert ANEVAR, evaluarea urmând a fi supusă spre însuşire Consiliului General al Municipiului Bucureşti anterior încheierii actului de dare în plată, se mai arată în proiect. Deocamdată nu se știe de cât din datoria de 115 milioane de euro va scăpa Primăria după ce dă terenul, suma urmând să fie stabilită după evaluare.
Satul Francez are o suprafață de circa 60.000 mp, potrivit datelor furnizate de Primăria Capitalei. O parte din terenul pe care îl va lua Constanda are deschidere la Șoseaua Nordului.
Epopeea Satului Francez durează de 20 de ani
Epopeea Satului Francez durează de 20 de ani, după ce Constanda a cumpărat de la familia Lincaru, foștii proprietari, dreptul litigios asupra a 3,3 hectare de teren aflat sub Satul Francez. În 2001, a câștigat în instanță dreptul de proprietate asupra terenului. Traian Băsescu, primar general al Capitalei la acea dată, a hotărât să păstreze Satul Francez și i-a oferit lui Constanda, la schimb, în baza Legii 10/2001, 3,3 hectare în Parcul Bordei.
Constanda a vrut să construiască acolo clădiri de locuințe, dar municipalitatea s-a opus fiindcă era spațiu verde. Omul de afaceri s-a adresat instanței. Judecătorii i-au dat dreptate, iar Consiliul General al Municipiului București a fost obligat să-i aprobe blocuri de 5 etaje în Parcul Bordei și să-i plătească despăgubiri de 18 milioane de euro. La această suma s-au mai adăugat penalități de aproximativ 12 milioane de euro, astfel că suma a ajuns la aproape 30 de milioane de euro.
În 2008, soluția găsită de primăria Capitalei pentru a nu plăti această sumă și Bordeiul să rămână parc, a fost renunțarea la terenul din Parcul Bordei. Primarul Capitalei de la acea dată - Adriean Videanu - și Costică Constanda au semnat un contract prin care omul de afaceri a renunțat la terenul din Parcul Bordei și a primit la schimb o suprafață identică în Satul Francez. În contractul de schimb, CGMB se obliga să-i aprobe lui Constanda, în Satul Francez, un Plan Urbanistic Zonal care îi permitea să construiască blocuri de 5 etaje. Nici în mandatul lui Sorin Oprescu nu s-a rezolvat situația. PUZ a fost votat prea târziu, în decembrie 2010, practic după ce omul de afaceri dăduse în judecată Primăria Capitalei și a cerut daunele aferente. Prin HCGMB nr. 350 din 17 decembrie 2010, CGMB aproba Planul Urbanistic Zonal solicitat de sotii Constanda pentru Satul Francez.
În final, pe 4 iunie 2019, Înalta Curte de Casatie si Justitie a respins irevocabil recursul Municipiului Bucuresti, PMB fiind obligata sa plateasca sumele stabilite de Curtea de Apel iar soții Constanda să restituie Satul Francez către municipalitate. Adică, familia Constanda sa fie despagubita cu 76 de milioane de euro, iar Primariei Capitalei sa ii revina Satul Francez.