Pe lista oamenilor importanţi din România care şi-au pierdut stelele primite fără vreun merit, care a fost publicată de către succesorul lui Oprea la Ministerul Apărării, generalul Corneliu Dobrițoiu, s-au numărat în special politicieni, dar şi oameni de afaceri, sportivi sau chiar jurnalişti.
Ministrul Dobriţoiu a constituit în 2012 o comisie pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintarea în grad a ofiţerilor în rezervă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Controlul a stabilit că s-a încălcat legea. Apoi s-a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din anii 2011 şi 2012.
Printre cei avansați ilegal: Mugur Isărescu, Marian Oprișan, Mihai Răzvan Ungureanu sau Eugen Nicolicea
Verificarea s-a extins şi pentru unele cazuri din anul 2010. Atunci s-a descoperit faptul că fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost avansat, de asemenea, ilegal.
Fostul director al Serviciului de Informaţii Externe Mihai-Răzvan Ungureanu a fost înaintat la gradul de colonel în rezervă la data de 27 aprilie 2011 şi degradat după anchetă, „prin ordin al şefului Statului Major General“ rămânând cu gradul de maior în rezervă.
La rândul său, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avansat colonel în octombrie 2011, a rămas doar cu gradul de locotenent în retragere.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea, fost coleg de partid în UNPR cu generalul Oprea, a fost avansat la gradul de colonel, decizie care avea să fie revocată un an mai târziu, după verificările dispuse de ministrul Dobriţoiu.
Laura Codruța Kovesi, avansată locotenent-colonel, scoasă apoi din evidența militară
Din lista avansaţilor ilegal a făcut parte şi fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, căreia i s-a acordat în octombrie 2011 gradul de locotenent-colonel. Kovesi era Procuror General al României şi, la solicitarea sa, Statul Major General a revocat ordinul de înaintare în grad. Drept urmare, Kovesi a fost scoasă din evidenţa militară, fiind considerată „cetăţean fără obligaţii militare“.
Pe aceeași listă s-au mai aflat actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur, fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, fostul primar al sectorului 6, Cristian Poteraș, dar și alți edili din țară, mulți dintre ei cu probleme penale. După revocarea ordinelor de avansare, aceştia au rămas cu gradul de locotenent sau sublocotenent în retragere.
Pe listele cu avansările făcute de fostul ministru Gabriel Oprea, care nu au respectat prevederile legale, se regăsesc și alte nume sonore. Controversatul afacerist Elan Schwartzenberg, care a fost multă vreme urmărit internațional, a primit gradul de colonel fără ca înainte să fi efectuat măcar o zi de stagiu militar.
Cadoul lui Oprea pentru fotbaliștii de la „Steaua”
Și fotbaliștii de la Steaua care au câștigat Cupa Campionilor au beneficiat de un cadou din partea generalului Oprea. Potrivit „Adevărul”, soldatul în rezervă Gheorghe Hagi a ajuns colonel în rezervă, căpitanul Gabi Balint s-a văzut comandor, locotenentul Miodrag Belodedici a devenit colonel, sublocotenentul Ladislau Boloni a ajuns colonel, maiorul Helmut Duckadam a primit tot gradul de colonel şi căpitanul Victor Piţurcă a fost înaintat la gradul de comandor în rezervă. Toţii coloneii de la Steaua au fost retrogradaţi prin ordin al Statului Major General.
Jurnaliștii Turcescu și Chirieac, avansați
Măsuri asemănătoare au fost luate și în cazul jurnaliştilor Robert Turcescu, avansat locotenent-colonel în condiţiile în care nu a satisfăcut stagiul militar şi Bogdan Chirieac, ajuns peste noapte colonel, cu toate că era doar caporal.