Accidentul a avut loc pe raza satului Orheiu Bistriței, iar mașina a mai acroșat un autoturism în localitatea Jelna. Victima nu a putut fi testată cu etilotestul pentru că a avut nevoie să fie intubată. Echipajele medicale au dus bărbatul la urgențe la Spitalul Județean Bistrița.
Bărbatul prezenta un traumatism cranian sever, a fost intubat, stabilizat și evacuat spre UPU-SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
”Conform primelor verificări efectuate, un bărbat de 63 de ani din Ragla, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Orheiu Bistriței, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, după care a fost proiectat pe carosabil. Conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital, neputând fi testat cu aparatul etilotest”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.