_3f1390d6a3.jpg)
15 august 1916. Armatele române trec Carpații într-un entuziasm general. România declara război Austro-Ungariei. După doi ani de neutralitate, Brătianu nu mai putea amâna intrarea în război. Trebuia să elibereze teritoriile aflate sub dominația imperiului Austro-Ungar. În luptă, țara noastră se aliază cu Imperiul Țarist.
„A urmat evoluția războiului. Ruperea Transilvaniei, ocuparea Olteniei, a unei mari părți din Muntenia, căderea Dobrogei, înaintarea trupelor germane trecând Dunărea, și o retragere într-o totală dezordine în Moldova. Pe acest fond de panică extraordinară s-a hotărât ca valorile importante să fie trasferate la Iași”, declara istoricul Ioan Scurtu, potrivit tvr.ro.
Și astfel, entuziasmul inițial al ostașilor români s-a transformat într-un dezastru militar. Nu doar că nu au reușit să recupereze Transilvania și să obțină admirația aliaților pentru lovitura dată Puterilor Centrale pe frontul de est, dar jumătate din România de atunci a fost ocupată. Și cum nu era prea sigur nici măcar că cealaltă jumătate avea să fie păstrată, s-a decis ca averea țării să fie pusă în siguranță, la Moscova. Astfel, la sfârșitul lui 1916, când armata, autoritățile și casa regală se retrăgeau în Moldova, către Moscova pleca primul tren, cu 17 vagoane, încărcat cu tezaurul Băncii Naționale. Documentele BNR spun că au fost trimise 93,4 tone de aur fin. Din 1740 de lăzi cu aur, doar trei conțineau lingouri, iar celelalte erau încărcate cu monede. Valoarea unei monede nu este calculată în funcție de greutatea ei în aur. Întotdeauna o monedă valorează ceva mai mult și există unele care, acum, s-ar vinde probabil cu sute de mii de euro bucata la o licitație.
Chiar Regina Maria și-a luat toate bijuteriile, și-a scos și cerceii din urechi și colierul de la gât și le-a pus în lăzile pe care le-a trimis la Moscova, a mai relatat istoricul Ioan Scurtu.
Al doilea tren, cu 26 de vagoane, încărcat cu aur de 1,6 miliarde de lei, a plecat către Moscova în iulie 1917. Așadar, vorbim despre 41 de vagoane cu o valoare aproximativă de 2 miliarde de lei aur.
Pentru cei mai mulţi, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naţionale a României. Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 şi 1917. Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee şi colecţiile private, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare. Cam tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea naţiunii române, începând cu secolul al 16-lea. Au luat drumul Moscovei până și lădițele cu manuscrisele lui George Enescu.
După trimiterea tezaurului la Moscova, a fost redactat un protocol în trei exemplare originale. Unul pentru România, două destinate guverunului român și celui rus, și al treilea Băncii Naționale. Odată ajunse la Moscova, valorile au fost depozitate în sala armelor din Kremlin.
Au trecut de atunci 100 de ani și tot de atunci cerem înapoi. Pentru români, rezolvarea problemei Tezaurului ar duce la îmbunătăţirea relaţiei bilaterale. Pentru ruşi, îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale ar duce la rezolvarea problemei Tezaurului. Iată o situaţie fără ieşire.
Al doilea tren a plecat către o Rusie care se adâncea, încet-încet, în haos – țarul fusese răsturnat, iar bolșevicii se agitau tot mai mult și erau pe punctul de a declanșa războiul civil. Situația nu arăta prea bine nici pe front, unde soldații ruși începuseră să dezerteze în masă sau să-și împuște ofițerii și să formeze tot felul de comitete revoluționare.
Atmosfera confuză din momentul în care s-a trimis al doilea transport dă tonul poveștii tezaurului: nimic nu mai este clar. Nu se știe exact cât din tezaur mai există. S-a speculat că o parte din acesta ar fi ajuns, împreună cu aur din tezaurul imperial rusesc, pe fundul lacului Baikal, din Siberia, cu tot cu trenul în care erau. S-a scris și că aurul ar fi fost capturat de legiunea cehă – foști prizonieri de război care luptau de partea albilor – care cu o parte și-a cumpărat drumul afară din Rusia, iar pe restul l-a cărat în Cehia.
Mugur Isărescu i-a povestit jurnalistului Marian Voicu cum în BNR există un seif în care e dosarul tezaurului. Dosar care se dă din mână în mână, de la un guvernator BNR la altul, încă din 1922.
Scotocind prin filele istoriei găsim povești din două războaie mondiale, revoluții, venirea și căderea comunismului, ajungem la elita din perioada interbelică și aflăm cum Gheorghiu-Dej și Ceaușescu au încercat să negocieze cu Hrușciov și Brejnev restituirea tezaurului.
În 1935, când se agitau să iasă din izolarea diplomatică, sovieticii chiar s-au făcut că ne dau înapoi o parte din tezaur – este vorba de documente din arhive care au fost trimise pe un vapor care transporta și presupusele oseminte și piatra de mormânt a lui Dimitrie Cantemir, găsită la Moscova. Pe lângă acestea, au fost trimise și cutii cu sticle de vin mucegăite, jupoane și pantofi, despre care sovieticii afirmau că făcuseră parte din transporturile către Moscova.
A venit apoi 1947 și instalarea oficială a dictaturii comuniste, odată cu abdicarea Regelui Mihai. România a căutat să amintească rușilor că acest tezaur trebuie restituit. De fiecare dată, conducători ai Uniunii Sovietice cum ar fi Brejnevan, Andropov, Cernenko și chiar Gorbaciov de fiecare dată spuneau: "Care tezaur? cacoi tezaur?"
Totuși, în 1956, în plină prietenie româno-sovietică, Moscova decide să ne mai facă o bucurie – înapoiază aproape 40 de mii de piese diferite, printre care cunoscutul tezaur de la pietroasa, Cloșca cu puii de aur, zeci de mii de monede și peste o mie de tablouri ale unor clasici români, printre ele - 100 semnate de Nicolae Grigorescu. Cantitatea de aur primită atunci reprezintă un procent infim din ceea ce fusese trimis în 1916–1917. Iar asta a fost tot ceea ce a văzut România. După revoluție și prăbușirea URSS, problema a fost îngropată într-o comisie bilaterală care întoarce hărtii în ritm de melc. De 100 de ani, negocierile se poartă în jurul acelorași teme: mai există tezaurul sau nu? Există inventare pentru ce s-a trimis sau nu? Dar pentru ce s-a primit în 1935 și în 1956?
Este greu de prezis ce rezervă viitorul acestui dosar. Știm doar că în 1916, valoarea tezaurului trimis la Moscova ajungea la aproximativ 2 miliarde de lei aur. Astăzi, ar valora, în calcule pe hârtie, câteva zeci de miliarde de euro. Dar și mai importante sunt documentele statului român care ar completa un mare gol în istoria țării noastre.
TEZAURUL - SINGURUL CAZ ÎN CARE OBLIGAȚIILE DE RESTITUIRE NU AU FOST REPSECTATE
“Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului, Imperiul Rus, că va fi returnată oricând la cererea proprietarului pentru ca ulterior, într-adevăr şi datorită istoriei, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate. (...) Se afirmă foarte des că numai o decizie politică a Moscovei poate să rezolve această problemă. Dar, reamintesc că un drept care nu este mereu afirmat cade în uitare. A dezbate problema Tezaurului evacuat la Moscova este o responsabilitate a tuturor instituţiilor care şi-au pierdut averea în 1916 şi 1917, dar şi a istoricilor, care, după 1990, au avut posibilitatea să se pronunţe, indiferent de felul în care se desfăşurau demersurile din punct de vedere politic şi diplomatic. Noi credem că trebuie să continue cercetarea şi documentarea în arhive, fototeci şi biblioteci", declara guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, potrivit agerpres.ro
Povestea tezaurului românesc din Rusia rămâne un capitol deschis din istorie, după 100 de ani de aventuri politice. Depinde doar de statul român, așa cum susține și Guvernatorul Băncii Naționale a României, să afirme mereu dreptul nostru, ca să nu cadă în uitare.
