Vedetele care au apelat la intervenții estetice și au fost „modelate” de medici fără frept de practică sunt audiate după ce au fost supuse unor proceduri estetice de către persoane care nu erau specializate pe astfel de intervenții.
Esteticienii vedetelor au fost percheziționați pe 10 iunie. 45 de descinderi simultane au avut loc la o rețea medicală care ar fi operat ilegal sute de persoane. Unele dintre ele au fost mutilate pe viață în timpul procedurilor.
Infracţiunile cercetate au fost săvârşite de către reprezentanţii unei clinici de înfrumuseţare ce funcţionează în Bucureşti, cu ocazia efectuării unor proceduri de înfrumuseţare - invazive sau noninvazive - atât la sediul acesteia, cât şi în alte locaţii partenere de pe teritoriul ţării de către angajaţi/colaboratori, fără a le evidenţia în sistem contabil şi fără a îndeplini condiţiile esenţiale pentru exercitarea unei astfel de profesii.