Bugetarii vor primi, începând cu luna iulie, vouchere de vacanţă in valoare de 1.450 de lei, atâta cât este salariul minim pe economie.
Tichetele se vor acorda doar pentru vacantele petrecute în România, nu și in afara granițelor, potrivit unui proiect al Ministerului Mediului aflat in dezbatere publică.
Proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Turismului prevede că instituţiile şi autorităţile publice ar putea fi obligate să acorde angajaților din sistemul public vouchere de vacanță, de la 1 iulie. Valoarea tichetelor de vacanță este de maximum șase salarii de bază minime brute pe ţară.
În proiectul pus în dezbatere de Ministerul Turismului se stabilește și un plafon maxim cumulat al comisionului perceput de la angajator şi unitatea afiliată, de către unităţile emitente a voucherelor la maxim 1% din valoarea voucherului de vacanţă, care conține 3 elementele minime obligatorii.
„Impactul anual asupra cheltuielilor bugetare determinat de acordarea de vouchere de vacanţă în anul 2017 este estimat la circa 1,73 miliarde lei, calculat în condiţiile unui salariu minim de 1.450 lei”, se arată în nota de fundamentare.