“Ursul ne-a mai făcut probleme, acesta fiind al treilea an în care dă atacuri la gospodăriile oamenilor din localitate, după ce iese din hibernare”, spune Ciprian Chiriac, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență
În câteva zile, animalul sălbatic a ucis şi a mâncat o capră şi doi porci din curţile localnicilor.
“De-a lungul timpului am solicitat ajutor. (…) Nu s-au luat de măsuri de extracţie efectivă a acestui exemplar care produce pagube animale, dar fiind posibil şi umane. Am înţeles, e animal sălbatic, e protejat de lege, dar noi, ca oameni, nu suntem protejaţi de nicio lege?”, a precizat Ciprian Chiriac.