Accidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, pe DN 6, în apropierea localităţii Vităneşti.
”Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă în sensul că, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, un bărbat de 38 ani, din Mun. Turnu Magurele, judeţul Teleorman, în timp ce conducea autoturismul pe DN 6, din direcţia Alexandria către Bucureşti, la km 80, podul peste râul Teleorman, raza comunei Vităneşti, ar fi pierdut controlul, a lovit liza de protecţie a parapetului care a pătruns prin habitaclu”, a transmis IPJ Teleorman.
În urma accidentului, un bărbat de 23 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, pasager pe locul dreapta faţă, a murit.
Poliţiştii au stabilit că şoferul are permis de conducere corespunzător categoriei, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0.47 mg/l. El a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri.
În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţie legală prin parchet.