Scandalagiul a ajuns la spital cu probleme cardiace. După ce medicii l-au examinat, au decis să îl interneze. În timpul nopții, românul a ieșit pe fereastra unei băi și a ajuns în interiorul sălilor de operație. El a luat stingătoarele de incendiu și le-a descărcat pe aparatura medicală. Personalul medical a fost nevoit, ore bune, să curățe toate obiectele, lucru care a paralizat toate intervențiile chirurgicale pentru o zi. Ulterior, bărbatul a fost prins de polițiști și dus la secția de psihiatrie.
Nu se cunosc motivele gestului. Imediat după incident, românul a reuşit să fugă din spital, deşi alarmele s-au declanşat. El a fost găsit în zona centrală a localităţii, ascuns printre maşini, având asupra sa unul dintre extinctoare. Autorităţile italiene l-au dus la spitalul de psihiatrie Sant’Andrea din La Spezia.
Pentru că praful din extinctoare a făcut ca echipamentele sanitare din cele patru săli de operaţie să fie inutilizabile temporar, spitalul a fost nevoit să amâne operaţii programate pentru ziua de vineri, fiind necesare curăţarea echipamentelor şi sterilizarea sălilor.
Astfel, au fost amânate pentru perioada de până la 29 octombrie, 12 operaţii oftalmologice. De asemenea, au fost întârziate patru operaţii de urologie şi tot patru intervenţii de chirurgie plastică.