Primarul comunei Roșcani, din Iași, Ginovel Gheorghiu, a fost transportat de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din județ, după ce a fost băut de mai mulți membri ai unei familii din comunitate. De altfel, edilul susține că, de-a lungul timpului, mai mulți săteni i s-au plâns că ar fi fost agresați sau amenințați cu bătaia de respectiva familie.
„Am sesizat poliția la fața locului, au făcut dosar penal, am scos certificat medico legal, numai așa putem să facem liniște în comuna noastră, știm de la persoanele din comună că asta fac, bat cu pumnii și picioarele, sunt reclamații la poliție, le e frică că îi bate. Eu fiind primar cu suflet, am sărit în ajutorul satenilor, să nu fie bătuți”, a declarat primarul la Realitatea PLUS.
După ce l-au bătut pe primar, doi dintre membrii familiei au fost reținuți, iar, mai apoi, arestați preventiv pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă și deja a fost atacată în instanță de cei reținuți.