”DECIZIE
privind modul de soluționare a solicitării formulate de
Curtea Constituțională a României prin adresa cu nr. 11197/28.11.2024, emisă în Dosarul nr. 3671F/2024,
înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea
Președintelui României din anul 2024 cu nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024
Având în vedere adresa cu nr. 11197/28.11.2024, emisă de Curtea Constituțională a României în Dosarul nr. 3671F/2024 și înregistrată la Biroul Electoral Central cu nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024, prin care Curtea dispune reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, urmând ca rezultatele reverificării și renumărării să fie înaintate Curții,
Văzând Comunicatul de presă al Curții Constituționale a României publicat la data de 28.11.2024 cu privire la examinarea cererii de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată în Dosarul nr. 3671F/2024, din conținutul căruia reiese că s-a dispus:
,,1.Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
2.Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.”,
Luând în considerare dispozițiile art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 şi a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024 și dispozițiile art. 16 alin. (2) ultima teză din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor electorale constituite pentru alegerea Președintelui României din anul 2024, aprobat prin Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 1/H/13.09.2024 și modificat prin Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 5H/09.11.2024, potrivit cărora, după încetarea activității birourilor electorale ale secțiilor de votare, atribuțiile acestora sunt duse la îndeplinire de biroul electoral ierarhic superior,
Ținând cont de atribuțiile stabilite la art. 17 alin. (1) lit. a), e), h) și i) și alin. (3), la art. 19 alin. (1) lit. a), e) și f) și la art. 20 alin. (3) lit. a) și e) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art. 17 alin. (2) și (3) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
BIROUL ELECTORAL CENTRAL
DECIDE:
Art. 1. – (1) Birourile electorale județene, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate și birourile electorale ale sectoarelor municipiului București preiau, în baza unui proces-verbal, buletinele de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule rezultate în urma alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024 de la tribunalul competent sau de la misiunile diplomatice și oficiile consulare, după caz.
(2) Birourile electorale județene, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate și birourile electorale ale sectoarelor municipiului București desigilează sacii cuprinzând materialele electorale prevăzute la alin. (1), consemnează operațiunea de desigilarea într-un proces-verbal și asigură verificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule din cadrul secțiilor de votare din aria de competență a acestora, exprimate atât prin prezența alegătorului la secția de votare, cât și prin corespondență, unde este cazul, și comunică Biroului Electoral Central rezultatul acestor activități.
(3) Activitățile de verificare și de renumărare prevăzute la alin. (2) vizează certificarea că voturile valabil exprimate obținute de către fiecare competitor electoral au fost consemnate corect și se derulează cu sprijinul personalului tehnic auxiliar și al statisticienilor care își desfășoară activitatea în cadrul biroului electoral, în prezența majorității membrilor acestuia, care vor fi convocați cu cel puțin două ore înainte de inițierea operațiunilor.
(4) Materialele electorale aferente secțiilor de votare din țară sunt preluate, transportate și depozitate sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
(5) Materialele electorale aferente secțiilor de votare din străinătate sunt preluate, transportate și depozitate sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne și a personalului Ministerului Afacerilor Interne Externe.
Art. 2. – (1) Rezultatul activităților prevăzute la art. 1 alin. (2) se consemnează pentru fiecare secție de votare utilizând tipizatul prevăzut în Anexa nr. 1 la prezenta decizie.
(2) În baza documentelor prevăzute la alin. (1), se întocmesc pentru fiecare județ, pentru fiecare sector al municipiului București, pentru străinătate și pentru votul prin corespondență situațiile centralizatoare prevăzute în Anexele nr. 2 și nr. 3 la prezenta decizie.
(3) Situațiile prevăzute la alin. (2) se semnează olograf de către membrii biroului electoral județean, ai biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate sau ai biroului electoral al sectorului municipiului București, după caz. Cazurile în care unul sau mai mulți membri nu semnează se consemnează la rubrica observații.
(4) Versiunile scanate ale situațiilor prevăzute la alin. (2) și versiunile editabile ale acestora se comunică Biroului Electoral Central și statisticienilor din cadrul Biroului Electoral Central, prin e-mail, cel mai târziu la data de 1 decembrie 2024, ora 10,00. Versiunile originale ale situațiilor prevăzute la alin. (2) se comunică Biroului Electoral Central, prin orice mijloc, cel mai târziu la data de 3 decembrie 2024, ora 16,00.