Un angajat al companiei American Airlines a luat cu violenţă din mâinile femeii căruciorul, lovind-o pe aceasta şi fiind la un pas de a-l lovi şi pe copil, potrivit unui utilizator de Facebook, Surian Adyanthaya, care a postat un videoclip pe reţeaua de socializare, surprinzând scena.
În urmă cu aproape 2 săptămâni, un doctor în vârstă de 69 de ani, David Dao, a fost spitalizat după ce poliţia de aviaţie din Chicago l-a târât cu forţa dintr-un avion al United Airlines ducând la numeroase reacţii vehemente din partea internauţilor, incidentul cauzând şi probleme financiare şi de imagine companiei.
American Airlines a demarat o investigaţie în incidentul de vineri, ce s-a petrecut la bordul avionului cu numărul de zbor 591, de la San Francisco către Dallas, înainte de decloare, a declarat Leslie Scott, purtător de cuvânt al companiei aeriene.
Incidentul a pornit de la o dispută asupra faptului dacă femeia avea voie să urce cu căruciorul la bordul avionului a spus Scott.
Femeia şi familia sa au fost mutaţi la clasa 1 a zborului, potrivit hotărârii companiei.