Familia Regală, în numele lui Charles, noul rege, a transmis: „Moartea iubitei mele Mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de cea mai mare tristețe pentru mine și toți membrii familiei mele. „Plângem profund trecerea în neființă a unui suveran prețuit și a unei mame mult iubite.
„Știu că pierderea ei va fi resimțită profund în toată țara, în tărâmuri și în Commonwealth și de nenumărați oameni din întreaga lume. „În această perioadă de doliu și schimbare, eu și familia mea vom fi mângâiați și susținuți de cunoștințele noastre despre respectul și afecțiunea profundă în care Regina a fost atât de larg cuprinsă”.
Liz Truss - premierul Marii Britanii
"Astăzi, Coroana trece, așa cum a făcut-o de mai bine de o mie de ani, noului nostru monarh, noului nostru șef de stat, Majestatea Sa Regele Carol al III-lea. Cu familia Regelui plângem pierderea mamei sale și ne unim. Îi oferim loialitatea și devotamentul nostru, așa cum mama lui ne-a dedicat atât de mult pentru atât de mult timp. Este trecerea celei de-a doua epoci elisabetane”.
Prim-miniștri ai națiunilor decentrate din Scoția și Țara Galilor au adus un omagiu Reginei, trimițând condoleanțe Familiei Regale. Prim-ministrul Scoției, Nicola Sturgeon, a postat pe Twitter: Moartea Majestății Sale, Regina Elisabeta, este un moment profund trist pentru Marea Britanie, Commonwealth și lume. Viața ei a fost una de dăruire și servicii extraordinare. În numele poporului Scoției, transmit cele mai profunde condoleanțe regelui și familiei regale.
Prim-ministrul galez Mark Drakeford a spus că a fost „incredibil de trist” să audă de moartea Reginei: În calitate de monarh care a domnit cel mai mult timp, ea a susținut cu fermitate valorile și tradițiile Monarhiei Britanice. În numele poporului din Țara Galilor, aduc cele mai profunde condoleanțe familiei Majestății Sale în această perioadă tristă.
Boris Johnson - fostul premier al Marii Britanii spune că este cea mai tristă zi a țării joia în care Regina Elisabeta a II-a a încetat din viață.
„De aceea am iubit-o”, a spus el într-o declarație. În ciuda faptului că este „sufocat de tristețe”, știm că moștenitorul Elisabetei a II-a, regele Charles al III-lea, va moșteni cu același stil justițiar”, spune el.
Papa Francisc a deplâns, joi, moartea Reginei Elisabeta a II-a la vârsta de 96 de ani, lăudând "serviciul neobosit pentru binele" ţării sale şi "exemplul său de devotament faţă de datorie". Suveranul Pontif a transmis că se roagă pentru fiul reginei, "în timp ce îşi asumă acum înaltele responsabilităţi de rege", sub numele de Charles al III-lea.
Preşedintele american, Joe Biden, a adus, joi, un omagiu Reginei Elisabeta a II-a, care s-a întâlnit cu 14 preşedinţi americani în timpul vieţii sale.
Prezentând condoleanţe familiei regale britanice împreună cu soţia sa, Jill Biden, preşedintele american a declarat că regina "a fost mai mult decât un monarh. Ea a definit o epocă".
"Într-o lume în continuă schimbare, ea a fost o prezenţă stabilizatoare şi o sursă de confort şi mândrie pentru generaţii de britanici, inclusiv pentru mulţi dintre cei care nu şi-au cunoscut ţara fără ea".
Mesaje din România
Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO:
"Lumea va fi un loc mai trist și mai sărac fără Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și a Irlandei de Nord. O viață dedicată poporului și patriei sale. În urma sa, lasă o moștenire fără pereche și va rămâne un model greu de egalat. Gândurile noastre se îndreaptă către Familia Regală și către toți cetățenii Commonwealth-ului. Rest in peace, Your Majesty!", a afirmat Mircea Geoană, într-o postare pe Facebook.
Gabriela Firea, ministru al Familiei și Tineretului:
"Regina Elisabeta a fost un model! 96 de ani de viață și 70 de ani în slujba unei națiuni. Cele nouă decenii, capitole întregi din istoria întregii lumi, s-au încheiat astăzi demn, așa cum a trăit toți cei 96 de ani Majestatea Sa. Un popor întreg este în suferință și o lume e în doliu. Dumnezeu să o odihnească în pace!", este mesajul transmis de Gabriela Firea.
Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului:
"Sunt profund întristată de trecerea în neființă a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a. În cele peste șapte decenii de domnie, a avut un rol extrem de important în istoria lumii. Devotamentul ei neclintit, pe tot parcursul vieții, a inspirat generații de britanici și va rămâne în memoria colectivă. Există o legătură puternică între noi și Marea Britanie. Suntem alături de Familia Regală și de poporul britanic în aceste momente dureroase și le transmitem condoleanțele noastre!" este mesajul postat pe o rețea de socializare de Alina Gorghiu.
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe în guvernul Emil Boc:
"Dumnezeu să o odihnească în pace pe Marea Regină a Marii Britanii, Elisabeta a II-a. Condoleanțe poporului britanic pe care l-a iubit atât de mult și familiei îndurerate", a scris Diaconescu, într-o postare pe Facebook.
Vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR:
"Astăzi a decedat Regina Elisabeta a II-a. Moartea sa marchează sfârşitul unei ere istorice. A fost monarhul Regatului Unit timp de peste şapte decenii, unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi şefi de stat din lume. Noi, cei din Transilvania, am apreciat faptul că, prin stră-străbunica sa, a fost urmaşa unei vechi familii din această regiune. Odihnească-se în pace", a scris Kelemen Hunor pe Facebook.
Istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe în guvernul Tăriceanu:
Un personaj efectiv istoric, dat fiind că viaţa ei se întrepătrunde cu 70 de ani din istoria Marii Britanii, din istoria Europei, din istoria lumii occidentale. Pentru noi, ca atare are şi o rezonanţă particulară. Mă refer la noi, ca români, dată fiind înrudirea pe care o avea cu Regele Mihai şi la faptul că ultima vizită a Regelui Mihai în calitate de rege a fost la Londra la căsătoria Prinţesei Moştenitoare de atunci, Elisabeta. Şi dincolo de acest aspect subiectiv, Regina Elisabeta rămâne simbolul pe care, fără să aibă o putere politică, Elisabeta a II-a l-a reprezentat pentru lumea britanică şi, aş spune, dincolo de graniţele Marii Britanii pentru foarte mulţi dintre europeni şi pentru oameni din lumea întreagă care au admirat-o cum şi-a îndeplinit acest mandat simbolic de reprezentantă a unui popor: cu demnitate, cu moderaţie, cu prestanţă în egală măsură şi, se pare, cu mare eficienţă, pentru că până alaltăieri am văzut-o purtând discuţii viitoarea prim-ministră a Marii Britanii", a declarat Cioroianu, pentru Agerpres.
Nicolae al României:
CONTEXT
Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia, alături de familia sa şi de fiul său, prinţul Charles, care i-a succedat automat.
Familia Regală şi-a exprimat joi "marea durere" la vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
„Majestatea Sa Margareta a României şi Alteţa Sa Regală Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu mare durere vestea trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord", a transmis, joi seară, Biroul de Presă al Majestăţii Sale Custodele Coroanei.
Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Drapelul britanic, coborât în bernă la Palatul Buckingham.
Familia Regală intră în doliu Regina lasă o familie numeroasă și devotată - una care a plâns recent moartea soțului ei, Prințul Philip. Cei patru copii ai ei, Charles, Anne, Andrew și Edward, i-au dat opt nepoți. Ea lasă și 12 strănepoți.
Familia Regală va intra acum într-o perioadă de doliu. Angajamentele oficiale vor fi anulate și steaguri vor fi arborate în bernă pe reședințele regale, clădirile guvernamentale, forțele armate.