45 de persoane au fost scoase de sub dărâmături. Dintre acestea, 17 au murit, iar 28 au fost rănite. Printre răniți, șapte se află în stare gravă, potrivit medicilor.
În imaginile difuzate de media locale, imobilul, care are un etaj, pare distrus în întregime, cu secţiuni întregi de zid prăbuşite în fosta sală de restaurant. La operațiunea de salvare participă 700 de persoane, atât pompieri și militari, cât și locuitori din zonă, notează news.cgtn
Cauza accidentului nu este cunoscută deocamdată, dar astfel de tragedii s-au mai produs în China din cauza ritmului accelerat al construcțiilor care, de multe ori, nu respectă toate normele legale.