Taiwanul s-a plâns în ultimii doi ani de misiuni repetate ale forţelor aeriene chineze în zonele sudice ale zonei sale de identificare a apărării aeriene (prescurtată ADIZ).
La incursiunea de joi au participat 21 de avioane de vânătoare şi patru bombardiere H-6, precum şi avioane de avertizare timpurie, antisubmarin şi de realimentare aeriană, a detaliat Ministerul Apărării din Taiwan.
Multe dintre aceste avioane au survolat o cale navigabilă cunoscută sub numele de Canalul Bashi către o zonă din largul coastei de sud-est a insulei, potrivit unei hărţi furnizate de minister. Trei nave ale marinei chineze au fost, de asemenea, detectate în apropierea Taiwanului, a precizat ministerul.
Taiwanul a trimis avioane de luptă nespecificate pentru a face avioanele chinezeşti să se îndepărteze, în timp ce sistemele de rachete au monitorizat zborul acestora, a precizat ministerul, folosind o formulare standard.
Anunţuri separate ale guvernului taiwanez au declarat că divizia de cercetare şi dezvoltare a Ministerului Apărării, Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie Chung-Shan, organizează un exerciţiu de tragere cu rachete în această săptămână pe coasta de sud-est a insulei.
China, care revendică Taiwanul ca fiind teritoriul său, şi-a intensificat în ultimii ani presiunile asupra insulei autoguvernate pentru ca aceasta să accepte conducerea Beijingului. Guvernul Taiwanului respinge pretenţiile chineze şi afirmă că doreşte pace, dar că se va apăra dacă va fi atacat.