De o astfel de "surpriză" a avut parte o tânără din Cluj, care a postat în mediul online peste ce a dat atunci când a deschis cutia de mâncare comandată de la un restaurant chinezesc, relatează Ziare.com.
Tânăra a avut ghinionul de a găsi un șurub, iar dacă ar fi fost înghițit aceasta ar fi putut suferi de probleme de sănătate. Mai exact, vorbim despre probleme gastro-intersinale.
„Bună ziua dragi clujeni, cred că pozele spun tot, însă „long story short” – prietena mea și-a comandat mâncare de la Chopstix, iar ei s-au gândit că poate are deficit de fier și s-au gândit o ajute pe aceasta cale.
Bine că l-am depistat înainte să ajungă în stomac și să provoace probleme mult mai grave”, spune tânăra din Cluj într-o postare pe Reddit.
Postarea a stârnit un val de reacții, zeci de oameni comentând pe marginea subiectului.
„Cred că e bine-cunoscut că e un loc cu probleme. Încă de când s-a deschis, în primele două săptămâni trei colegi de serviciu au făcut intoxicație alimentară de acolo. Unul chiar grav, cu spitalizare. Din păcate niciunul nu a reclamat, așa că ei merg înainte bine mersi”, spune un internaut.
„Dacă nu ai ce face cu el, îmi trebuie mie”, a adaugat, în glumă, un altul.