Potrivit specialistului, sâmbătă, vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor, dar va fi, în general, instabilă.
"Temporar, vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice în jumătatea nordică a ţării şi local în restul zonelor. Ploile vor avea caracter torenţial, izolat se vor înregistra cantităţi de apă însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în sud-vestul, sudul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte, dar în special asociate fenomenelor de instabilitate atmosferică. Maximele se vor încadra, la scara întregii ţări, între 14 şi 23 de grade. Începând din orele serii, cerul se va degaja treptat în cea mai mare parte a teritoriului, iar ploi de scurtă durată vor mai fi posibile doar pe arii restrânse în centru, nord şi nord-est, iar în primele ore şi în sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat", a declarat Catrina pentru AGERPRES.
Pentru zona Municipiului Bucureşti, pentru ziua de sâmbătă sunt anunţate valori termice comparabile cu cele din zilele anterioare şi apropiate de cele normale. Cerul va fi temporar noros şi pe parcursul zilei vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla şi moderat. Maxima se va situa în jurul valorii de 18 grade, în timp ce temperatura minimă va fi de 8 - 9 grade.
Cât priveşte vremea din noaptea de Înviere, vor exista înnorări temporare în centru, nord, nord-est şi în partea de sud-est a ţării, "mai exact în nordul Dobrogei, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil şi nu va ploua", conform ANM. În acest context, minimele vor fi cuprinse între 5 şi 11 grade.
Prognoza de specialitate arată, totodată, că, în prima zi de Paşte, vremea va fi caldă în majoritatea zonelor şi predominant frumoasă.
"Cerul va fi variabil şi izolat vor fi posibile ploi slabe, trecătoare, în nord şi în centru. Vântul va sufla slab şi moderat, iar maximele se vor încadra duminică între 17 şi 26 de grade. Începând din orele serii, în jumătatea de vest a ţării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat, ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Minimele vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, mai scăzute în depresiunile intra-montane. În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 24 - 25 de grade. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de 8 - 11 grade", a menţionat Oana Catrina.
În a doua zi de Paşte, vremea va fi deosebit de caldă în majoritatea zonelor, dar în general instabilă, ceea ce înseamnă că, temporar, vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Meteorologul ANM a precizat că, pe arii relativ extinse, în nordul şi în centrul ţării, în zonele de deal şi de munte, şi pe alocuri în restul teritoriului, în a doua parte a zilei, ploile vor avea caracter torenţial şi nu sunt excluse căderile de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 - 17 grade, pe Litoral, şi 27 de grade în Muntenia şi în sudul Moldovei. În acelaşi timp, minimele vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade.
Luni, în Capitală, vremea va fi deosebit de caldă, dar în a doua parte a zilei şi pe parcursul serii, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul a 27 de grade, iar cea minimă va oscila între 9 şi 11 grade.