Cercetarea arată că, deși varianta Omicron este de 6-8 mai infecțioasă decât tulpina Delta, a provocat, din fericire, forme mult mai puțin severe de COVID-19 în cazul copiilor.
Oamenii de știință de la Facultatea de Medicină Case Western Reserve University (CWRU) au analizat datele din dosarele medicale electronice de sănătate ale copiilor de 5 ani și mai mici, grupa de vârstă care încă nu este încadrată în cele eligibile pentru vaccinare anti-COVID-19 în Statele Unite.
Potrivit studiului, primul mai amplu de acest fel, copiii mai mici de 5 ani infectați cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 au avut „rezultate mai puțin severe asupra sănătății” decât cei de aceeași grupă de vârstă dar infectați cu tulpina Delta, scrie sciencedaily.com, citând un studiu publicat în JAMA Pediatrics, în urmă cu câteva zile.
Astfel, pentru cazurile de infecție cu varianta Omicron, există un risc cu 16% mai mic pentru copii de a ajunge la camerele de gardă, iar șansele pentru a fi ventilat mecanic din cauza problemelor respiratorii sunt cu 85% mai scazute. De asemenea, studiul arată că aproximativ 1,8% din cazurile Omicron din grupa de vârstă de sub 5 ani au dus la spitalizare, în comparație cu 3,3% pentru Delta, la copiii de 4 ani și sub această vârstă.
Echipa de cercetare a examinat datele medicale electronice ale 651.640 de copii din septembrie 2021 până în ianuarie 2022. Au fost incluși aproape 23.000 de copii infectați cu Omicron la sfârșitul lui decembrie 2021 și sfârșitul lunii ianuarie 2022 și peste 66.000 de copii infectați în toamna lui 2021, când a fost valul Delta și varianta a fost dominantă. Au fost analizate și datele a 10.000 de copii imediat înainte de detectarea Omicron în SUA, când Delta încă era predominantă.
Copiii mai mici de 5 ani nu sunt încă eligibili pentru vaccinarea anti-COVID-19 și au o rată scăzută de infecții anterioare cu SARS-CoV-2, ceea ce le limitează și o imunitate posibilă preexistentă.
Echipa de cercetare a examinat rezultatele clinice pentru copii într-o perioadă de 14 zile după depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Printre factorii analizați s-au numărat: vizitele la camera de garda, la urgențe, spitalizările, internările la ATI și folosirea ventilației mecanice.
Studiul a mai arătat și că media de vârstă a copiilor infectați cu varianta Omicron a fost mai mică, de aproximativ 1,5 ani, comparativ cu 1,7 ani pentru Delta, copiii având mai puține comorbidități.
„Concluzia majoră a cercetării noastre a fost că mai mulți copii au fost infectați cu Omicron în comparație cu Delta, dar formele de boală nu au fost la fel de grave precum cele generate de varianta Delta”, a spus Pamela Davis, profesor la Case Western Reserve School of Medicine.
O altă concluzie la care au ajuns cercetătorii este că, iarna, copiii au ajuns la spital mai rar cu infecții COVID-19.
Chiar dacă sunt mult mai mulți copii infectați, spitalele noastre au fost afectate în lunile de iarnă de un aflux de copii mici”, a mai spus Davis.
„Am văzut că numărul de spitalizări din această categorie de vârstă a crescut vertiginos în ianuarie a acestui an, deoarece rata de infecție cu Omicron este de aproximativ 10 până la 15 ori în comparație cu cea a variantei Delta”, a precizat și Rong Xu, profesor de informatică biomedicală și director al Centrului.
„Omicron este mai puțin sever decât Delta, cu toate acestea, reducerea intervalului de severitate a rezultatelor clinice este de doar 16 până la 85%. În plus, deoarece atât de mulți copii nevaccinați au fost infectați, efectele pe termen lung ale infecțiilor cu COVID-19 asupra creierului, inimii, sistemului imunitar și a altor organe ale copiilor rămân necunoscute și îngrijorătoare”, a avertizat însă Rong Xu.