Potrivit anchetatorilor, bărbatul a ajuns beat acasă şi a început o ceartă cu soţia sa, în vârstă de 55 de ani. Apoi, fără să stea pe gânduri, a împuşcat-o direct în cap pentru simplul fapt că soţia nu i-a pregătit cina la timp, scrie BBC.
"Bărbatul obişnuia să bea zilnic. A ajuns acasă beat şi a început să se certe cu soţia lui. Femeia i-a reproşat că bea prea mult şi dorea să discute cu el acest subiect, însă el voia să mănânce", a povestit un oficial al poliţiei, potrivit sursei citate.
Victima a ajuns în stare gravă la spital, dar a murit în cele din urmă. Potrivit sursei citate, bărbatul şi-a recunoscut vina şi regretă gestul disperat pe care l-a făcut.