Cătălin Vișean, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, care răspunde de asistența medicală, este plecat în Dubai din data de 29 august. El nu a participat la ședințele celulei de criză organizate la guvern după explozia de la Crevedia.
Vișean are 42 de ani, dar este încă medic rezident. Își face rezidențiatul la Spitalul Sfântul Ioan din București. El a terminat facultatea de medicină în anul 1999, dar nu a profesat.
În august 2022 a fost anunțată noua numire de secretar de stat de la Ministerul Sănătăţii, adică Cătălin Vişean, susținut de PSD. Cătălin Vişean a fost declarat incompatibil în urmă cu 4 ani de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cătălin Vişean a fost găsit incompatibil pentru că, în perioada 01 decembrie 2010 – 30 aprilie 2012, a deţinut funcţia de Manager al Spitalului de Boli Infecţioase Ploieşti şi funcţia de consilier pe probleme sociale în cadrul Biroului parlamentar al deputatului Sever Voinescu.
Vişean s-a judecat cu ANI în instanţă, unde a pierdut pe rând toate procesele, potrivit Curentul.