"Lipsă de organizare și mizerie" sunt doar câteva dintre neregulile semnalate de ministru în vizita inopionată făcută Spitalul Județean de Urgență din Cluj. Sorina Pintea s-a declarat dezamăgită de condițiile în care sunt tratați pacienții, de lipsa unor medici, dar și de mizeria din curte.
Luni dimineaţă, în direct la Realitatea TV, solicitat să comenteze constatările ministrului Sănătăţi, preşedintele CJ Cluj -s-a dezlănţuit la adresa Sorinei Pintea. "Doamna ministru demonstrează, din nou, o incompetenţă crasă. (...) Spitalul, deşi are statut judeţean, ca management şi conducere este, practic, în subordinea totală a Ministerului Sănătăţii, autorităţile publice locale nu fac decît să finanţeze, cât pot, anumite lucrări în clădiri sau anumite dotări. (...) Dacă existau nemulţumiri legate de management, Sorina Pintea ar fi trebuit înainte de a chema presa să cheme managerul de acolo. (...) Doamna ministru ar trebui să ştie că, deşi avem proprietatea clădirlor, nu avem administrarea lor, aceasta aparţine spitalului şi Ministerului Sănătăţii. Noi alocăm foarte multi bani, în fiecare an, direct spitlaului, iar acesta îi foloseşte cum consideră de cuviinţă", a afirmat preşedintele CJ Cluj, în direct la Realitatea TV.
Solicitată să intre în dialog cu Alin Tişe, Sorina Pintea a precizat că nu face aceste inspecţii în teritoriu pentru că se află în campanie electorală, dar a refuzat să continue dialogul în direct. "Cred că era corect să-m spuneţi că voi intra în acelaşi timp cu domnul Tişe in direct, pentru că el nu doreşte decât să jigneasc. Îmi cer scuze, voi reveni când nu va mai jigni!" a declarat Sorina Pintea în intervenţia telefonică de la Realitatea TV.
Cu toate acestea, Sorina Pintea a anunțat, luni, că va trimite o echipă de control la Spitalul de Urgență din Cluj, tocmai pentru a verifica dacă managerii şi-au făcut treaba.