Lista cu salariile angajaților de la spitalul groazei din Reșița stârnește o nouă revoltă în spațiul public. Potrivit documentelor apărute în presă, la secția de Pneumoftiziologie, unde s-au descoperit neregulile, un medic a primit, în august, 25.000 de lei, iar asistentele, între 8.000 și 10.000 de lei.
Spitalul a fost amendat cu 18.400 de lei în urma controlului Inspecției Sanitare de Stat. Joi, Nelu Tătaru a anunțat că a trimis Corpul de control la unitatea medicală. Ministrul Sănătății a precizat că principalele probleme au fost cauzate de un management defectuos, acolo fiind vorba și despre neacordarea asistenței medicale. Tătaru a reiterat necesitatea reformării sistemului, astfel încât activitatea medicală din spitale să nu mai fie în subordinea Consiliilor județene sau locale, ci în cea a ministerului.
Scandalul a fost declanșat după ce în presă au apărut imagini înfiorătoare cu bolnavi, majoritatea în vârstă, care stau dezbrăcați pe holuri. Conducerea spitalului a motivat că este vorba despre pacienți cu boli psihice care au nevoie de îngrijiri speciale.