"Fac apel la concetăţenii rezervişti să se prezinte la birourile de încorporare. Astăzi am semnat decretul de mobilizare generală", a declarat Denis Puşilin într-o înregistrare video.
Anunţul a fost făcut în contextul "creşterii spectaculoase" a încălcărilor armistiţiului din estul Ucrainei, raportată cu câteva ore mai devreme de observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
Conform paginii de Facebook a armatei ucrainene, citată de Reuters, separatiştii pro-ruşi au încălcat armistiţiul de cel puţin 12 ori sâmbătă dimineaţa şi de 66 de ori în ultimele 24 de ore, deschizând focul asupra a peste 20 de aşezări. Militarii susţin că rebelii au folosit inclusiv artileria grea, interzisă prin acordurile de la Minsk.