Potrivit acestuia, norocul șoferului a fost că TIR-ul pe care îl conducea avea numere românești și astfel a reușit să scape cu viață. Rușii au golit camionul iar apoi l-au eliberat pe bărbat, care a revenit în țară.
Ocupanții ruși au capturat un camion care venea din România și au furat toată încărcătura din el, adică alimente și medicamente pentru ucraineni, însă șoferul a scăpat cu viață pentru că era român.
„Un paşaport românesc în perioada asta e aur în Ucraina. Poţi să treci graniţa, poţi să pleci din ţară, poţi să faci multe lucruri.
Chiar am o poveste pe care mi-au spus-o colegii noştri voluntari zilele trecute. Au trimis un camion care a fost capturat de ruşi. Noi nu trimitem armament, doar alimente, medicamente şi produse de igienă personală. Asta-i tot ce trimitem. Camionul respectiv a fost oprit de ruşi, au fost furate produsele. Dar pentru că acel camion avea numere româneşti şi şoferul avea paşaport românesc, nu i-au făcut nimic.
E emblematică imaginea asta: un camion special cu ajutoare trimis cu un şofer român spre Harkov a fost oprit de ruşi, a fost furat, dar şoferul a fost lăsat să se întoarcă cu camionul gol. Dacă nu avea paşaport românesc, şoferul ar fi fost împuşcat, iar camionul ar fi fost furat cu totul. Deci scăparea şoferului a fost paşaportul românesc", a declarat europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, potrivit stirileprotv.ro.
Europarlamentarul a creat pe 11 februarie, chiar înaintea invadării Ucrainei de către Rusia, grupul "Uniți pentru Ucraina", care a venit în sprijinul refugiaților ucraineni.