„Trebuie să decontăm cheltuielile de cazare cu refugiații ucrianeni. Mai este o HG care acordă spijin prin donarea a 11 ambulante de urgență și transport. Toate acestea sunt din rezervele statului. Nu putem da ambulanțe noi, pentru că sunt cumpărate pe fonduri UE și nu au trecut 5 ani, de aceea le dăm pe cele mai vechi, dar ne asigurăm că acestea sunt în pefectă stare.
Este o solicitare din partea Ucrainei pentru a transporta pacienți și răniți. La acest moment, avem loc de tabere de refugiați, centre de tranzit, care sunt în toate județele de la granița cu Ucraina și Republica Moldova. Ele nu sunt permanent locuite, ci sunt doar pentru tranzit. Se așteaptă acolo până se găsește un loc de cazare. IGSU a transferat către zona de graniță o mare parte din tabere. Avem o capacitate de 7.000 de persoane. Sunt ridicate doar o parte din ele, iar ridicarea unui astfel de centru durează 6-8 ore. Dacă apar urgențe, ne mișcăpm repede. Capacitatea este de până la 800 de persoane. Avem forțe doar pe linia civilă compusă din aproape 700 de persoane și personal DSU, prezent la vămile Isaccea și Siret, detașate acolo pentru coordonare și organizare”, a declarat Raed Arafat.