Românca a învins-o în finală prin superioritate cu 11-0 pe Maria Drăguţan, sportivă din Republica Moldova.
Susţinută de întreaga sală, Ana a zburdat spre al treilea titlu după cele câştigat în 2022 şi 2023. Extrem de fericită, sportiva legitimată la CSA Steaua a declarat că a simţit căldura publicului şi că acest turneu continental este doar o etapă de pregătire pentru calificările olimpice care vor urma. ”Obiectivul meu este de a ajunge la Paris. Pentru asta lupt şi muncesc în fiecare zi”, a declarat sportiva.
"Acesta este al treilea titlu european consecutiv pentru mine, dar mă bucură cel mai tare că este acasă. Sunt foarte fericită că l-am câştigat acasă alături de toţi românii. Aurul se simte cel mai bine când îl câştigi acasă. Sunt foarte recunoscătoare pentru susţinere, energia din sală mi-a dat energie şi adrenalină să mă lupt şi să câştig. Familia nu a fost azi în sală, însă am avut toată familia luptelor lângă mine", a declarat Ana.
Luptătoarea a menţionat că din acest moment se va concentra pe turneele de calificare la Jocurile Olimpice din primăvară. Ea speră să ajungă la Paris şi să câştige o medalie olimpică.
"Acest European nu a fost obiectivul meu principal în acest an. Este doar o etapă de pregătire pentru turneele de calificare la Jocurile Olimpice. Aşa că toată atenţia mea de acum se îndreaptă către turneele preolimpice. Îmi doresc foarte mult să mă calific pentru că obiectivul meu este o medalie la Paris", a explicat ea.
Pentru România este a treia medalie la Europenele din Capitală, după bronzul obţinut de Mihai Denis la 55 kg, lupte greco-romane, şi bronzul câştigat tot la lupte greco-romane de Răzvan Arnăut, la 60 kg.