Presa din Polonia, precum și cea internațională au anunțat că celebrul muzician Roger Waters, co-fondator al trupei de muzică de rock progresiv Pink Floyd și-ar fi anulat concertele din cauza poziției sale anti-războiul din Ucraina și a acuzațiilor la adresa politicii Statelor Unite. El i-a trimis și o o scrisoare deschisă soţiei preşedintelui ucrainean, Olena Zelenska, în care furnizarea de arme către Kiev a fost descrisă ca o „eroare tragică”.
Două concerte ale muzicianului britanic Roger Waters au fost anulate la Cracovia, a anunţat duminică Tauron Arena din acest oraş polonez, în timp ce artistul a precizat pe reţelele de socializare că nu el a anulat spectacolele.
Roger Waters susține într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook că nu el a anulat viitoarele concerte di nCracovia. Muzicianul acuză autoritățile locale din Cracovia că vor să-l declare „persona non grata” pentru că nu este de acord cu războiul din Ucraina și a lansat mai multe acuzații referitoare la politica SUA, despre care spune că escaladează situația în loc să obțină pacea, negociind cu Rusia în acest sens.
Un oficial de la Tauron Arena din Cracovia, unde Roger Waters a anunțat că va susține două concerte în aprilie 2023, a declarat că acestea nu vor mai avea loc.
"Managerul lui Roger Waters a decis să se retragă - fără a da niciun motiv", a declarat Łukasz Pytko, de la Tauron Arena Cracovia. În plus, pe site-ul web al turneului de concerte "This Is Not a Drill" al lui Waters nu apar și concertele de la Cracovia programate pentru 21 şi 22 aprilie, notează The Guardian, citând presa poloneză.
„Este adevărat că un consilier din Cracovia, un domn Lukasz Wantuch, a amenințat că va ține o ședință în care va cere consiliului să mă declare „persona non grata” din cauza eforturilor mele publice de a încuraja pe toți cei implicați în războiul nimicitor din Ucraina, în special guvernele SUA și Rusiei pentru a negocia pacea, în loc să producă escaladarea, ce ar putea duce la un final ce ar putea fi războiul nuclear și sfârșitul oricărei urme de viață pe această planetă.
În ciuda faptului că acest domn Lukasz Wantuch pare să nu știe nimic despre munca mea din toată viața, cu un anumit preț personal, în slujba drepturilor omului, îi îndeamnă pe oamenii buni din Cracovia să nu cumpăr bilete la spectacolele mele. Nu-i prea democratic, domnule? Dacă domnul își atinge scopul și viitoarele mele concerte din Cracovia vor fi anulate va fi o pierdere tristă pentru mine, pentru că așteptam cu nerăbdare să împărtășesc mesajul meu de dragoste poporului polonez, lucru pe care îl fac în multe turnee de-a lungul unei cariere care a durat peste cincizeci de ani. Și, din păcate, le va refuza oamenilor din Cracovia oportunitatea de a vedea noul meu turneu „This Not A Drill”, a scris Roger Waters.
Turneul „This Not A Drill” a fost programat inițial să aibă loc între iulie și octombrie 2020, dar a fost suspendat după pandemime și a fost reprogramat pentru anul 2022. Truneul a început în Pittsburgh, SUA, în 6 iulie 2022, și este programat să se încheie în Londra, în 6 iunie 2023.