Președintele CCR, Valer Dorneanu, spune că „în nicio ţară din Europa primul ministru nu-şi permite să aibă un asemenea limbaj şi asemenea atacuri suburbane la adresa Curţii Constituţionale”. Acesta mai spune că premierul Orban incită opinia publică împotriva Curții și că „are un alt fel de pandemie împotriva CCR”.
Orban atacă dur CCR-ul: Ia decizii împotriva intereselor fundamentale ale țării! Trebuie schimbată componenţa și eliminaţi politrucii de acolo
„Am impresia că domnul premier are alt fel de pandemie împotriva mea și a CCR, incită opinia publică împotriva Curții. Îl cunosc de ceva timp (pe Orban – n.red.) și am un pic de fereală să folosesc cuvântul politruc. Știu că are ar studii la TCM Brasov. Nu știu dacă are și alte studii să ne califice pe noi cum ne califică”, a declarat Valer Dorneanu, joi seară, la o televiziune de știri.
„Toți suntem profesioniști cu expertiză, nu putem fi catalogați ca politruci. Vreau să-i amintesc domnului prim ministru că noi, instituţia Curţii Constituţionale suntem una din cele mai importante instituţii care apără statul de drept şi promovează principiile statului de drept. În nicio țară nu își permite prim-ministrul să atace suburban Curtea Constituțională”, a mai spus șeful Curții Constituționale.
Premierul Ludovic Orban a criticat dur, joi seară, deciziile luate de Curtea Constituțională în ultima perioadă, referindu-se în special la cele legate de măsurile autorităților din timpul pandemiei și la legea care dă drept Parlamentului să stabilească data alegerilor. Acuzând că judecătorii, numiți politic, ascultă ordinele date de ”Florin Iordache și alții”, premierul a susținut, la un post TV, necesitatea schimbării componenței Curții, astfel încât membrii ei să fie imparțiali. Mai multe detalii AICI
Este a doua oară când premierul și președintele Curții Constituționale au un schimb de replici în acest an, în timpul și pe tema epidemei de coronavirus.
La începutul lunii august, premierul Ludovic Orban a criticat decizia CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.
Premierul a spus atunci că le recomandă cetățenilor să nu țină cont de decizia CCR, ci să acționeze responsabil, în această perioadă în care nu pot fi aplicate sancțiunile pentru nerespectarea măsurilor de reducere a răspândirii coronavirusului. El a subliniat că CCR nu e la prima decizie care zădărnicește măsurile de apărare a sănătății și vieții cetățenilor.
Valer Dorneanu i-a dat replica și atunci, la fel ca și acum, apelând la același argument: „Apropo de criticile la care suntem supuși în permanență - fie înainte de decizia pe care trebuie să o pronunțăm ca să luăm aminte, și cu atât mai mult după. În care din țările europene, prim-ministrul sau o altă autoritate desființează pur și simplu CCR?!”.