Refugiile montane vor fi refăcute
Refugiile montane din șase județe ale țării urmează să intre în reabilitare. Odată cu ele și mai multe trasee turistice vor fi reabilitate pentru a asigura siguranța turiștilor. Proiectul este finanțat de Consiliul Județean.
„Este un proiect pe care l-am obținut noi în Gorj de la un finanțator și am decis ca acest proiect să se extindă la nivelul întregii țari și vom reabilita refugii din 6 județe între care 2 posturi salvamont din jud Gorj la Runcu și vârful Păpușa din Rânca.”, a declarat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont România.
Mai mult, zona Masivului Vulcan va fi pusă în valoare și va prezenta povestea tranșeelor din Primul Război Mondial.
Salvamontiștii gorjeni vor putea reabilita anul acesta 12 refugii montane din întreaga țară, dintre care trei vor fi dotate cu instalații fotovoltaice.