Potrivit cifrelor comunicate de autoritățile județene, în localitatea Dioști, din Dolj, s-a ajuns la o rată de infectare de 14,93 la o mie de locuitori. Începând de la miezul nopții, toate restaurantele, barurile, cluburile, sălile de jocuri de noroc vor fi închise timp de 14 zile. De asemenea, vor fi interzise spectacolele și evenimentele culturale, așa cum au decis autoritățile doljene.
Comitetul pentru Situații de Urgență din Dolj a mai decis să introducă o serie de restricții în localitățile Castranova, Daneți, Mârșani, Sălcuța, Sopot și Tălpaș unde rata de infectare este cuprinsă între 1,5 și 3 persoane la o mie de locuitori. Acolo sunt permise activitățile în interiorul clădirilor cu participarea unui număr de 30% din capacitatea sălii.