„Din momentul în care a început criza de coronavirus România s-a transformat într-o sală de urgențe permanentă. Am ajuns la situația în care un val uriaș de oameni s-a prezentat la sala de urgențe într-un spital fără medicamente, echipamente, materiale de protecție și cu o mare penurie de oameni”, a spus vicepremierul.
Ralua Turcan acuză faptul că precedentul guvern PSD a „prădat” sistemul sanitar românesc.
„Sistemul sanitar a fost prăduit. Ultimul ministrul PSD a fost arestat pentru că vămuia echipamente pentru sălile de operații. Iar acest sistem ticăloșit a fost amplificat cu trei, pentru că au fost trei miniștri în tot acest răstimp. Deci, țara a fost jefuită. Când ne-am asumat guvernarea am descoperit „Spitalul România” jefuit și ne-am confruntat cu o criză sanitară permanentă. Ne-am adaptat, în primul rând corectând și stingând tot felul de incendii”, acuză oficialul.
Raluca Turcan spune că eforturile guvernului liberal au fost susținute pe tot parcursul actualei crize generate de pandemia de coronavirus, în principal în investiții în domeniul sănătății. „Am inevstit 1,2 miliarde de euro doar în aparatură medicală. Am fost într-o competiție acerbă internațională pentru achiziția de echipamente, pentru că nu se mai găsea o mască de protecție în toată țara. Am adus specialiști în sănătate, pentru că DSP erau poluate de clientelă politică. Am plecat de la 400 de paturi ATI, la începutul crizei, iar acum avem aproaope 1.400. Evident, ele nu pot fi doar în București. Încercăm să creștem cu 15% capacitatea ATI în fiecare județ. Este da așteptat ca atunci când nu mai găsești locuri în București, să transporți pacienții unde găsești loc. Avem datoria de a muta oamenii în alte părți, dar să-i tratezi. Suplimentăm cam cu 280 de paturi locurile la ATI. Nu e suficient să găsesști un loc la ATI. Ai nevoie de echipamente si cadre medicale. Dacă un spital din țară rămâne fără personal, trimitem din alte zone. Tot ceea ce facem în sistemul sanitar, nu luăm decizii după ureche. Suntem într-o permanentă consultare cu specialiștii”, a punctat Turcan.
Vicepremierul a vorbit și despre cele „8 spitale ale PSD”, reduse la doar 3, dar pentru care actualul guvern a deblocat documentația și banii necesari.
”În materie de spitale noi, pentru noi vorbesc faptele. PSD promitea 8 spitale regionale, din care au rămas doar 3, dar care erau blocate din incompetența unora. Noi am obținut și finanțare pentru cele trei spitale. Avem 80 de miliarde de euro, din care 30 de miliarde pot merge în proiecte mari, cu beneficiari precum autorități publice, iar pe partea de sănătate avem alocate 1,6 miliarde de euro. În acești bani putem construi spitale județene noi. Prioritate au autoritățile locale care au și făcut ceva. Am chemat autoritățile publice locale ca să le informăm că avem bani de spitale județene noi, iar în funcție de cum se mișcă, vor beneficia de bani. Suma aceasta trebuie folosită până în 2026, altfel pierdem finanțarea. Am mai căutat finanțare pentru centre de tratare a maladiilor care generează decese previzibile, cum sunt cele cardiovasculare, cancer și cele pulmonare. Deci, banii se vor duce cu precădere către aceste trei domenii. Dar, vom investi și pe prevenție. Avem disponibile 100 de milioane de euro pentru prevenția cancerului de sân dar și pentru boli pulmonare”, a mai spus vicepremierul.
Vicepremierul a vorbit și despre problemele sistemice din sănătate care du dus la tragedii ca cea de la spitalul din Piatra Neamț. Ea spune că lipsa infrastructurii și politizarea managementului din spitale sunt principalele vinovate pentru astfel de tragedii.
„Tragedia de la Piatra Neamț a scos la suprafață două probleme majore. În primul rînd, infrastructura sanitară, care este la pământ. Sistemele de alimentare erau vechi, iar riscul era mare. A doua problemă este politizarea managementului spitalelor. Am ajuns la nivelul în care incompetența ucide. Vrem transparență totală, cu teste, cu criterii de perfomanță. De asemenea, procedurile trebuie unitarizate. Nu poți avea proceduri de tratament bune într-o zonă, iar în alt colt de țară să se moară pe capete”, conchide Raluca Turcan.