"Începe să existe un impact de la un anumit procent. Clar că impactul scontat trebuie să fie la un procent mai mare, de 60% sau 70%, dar probabil când ai deja 30% din populație vaccinată și crești către 40-50 la sută e clar că numărul vaccinați va avea un impact asupra răspândirii și o să o scadă. E fără dubiu.
Acestea sunt lucrurile logice pe care noi le așteptăm dacă continuăm vaccinarea și dacă populația continuă să se înscrie să se vaccineze. Campania noastră de până acum a mers foarte bine și poate că vom reuși până la toamnă să limităm răspândirea și să limităm impactul grav pe care îl are virusul asupra sistemului sanitar.
Este un lucru foarte bun faptul că românii vor să se vaccineze, asta ne va duce cât mai aproape de normalitate. Lăsând la o parte discuția pe lotul de AstraZeneca, știm cu toții că vaccinarea este soluția ca să creștem imunitatea, să nu mai existe transmiterea care a existat și care există la acest moment, pentru că nu am ajuns încă la o cifră sau un procent important de persoane vaccinate ca să putem să spunem că are impact asupra răspândirii sau un impact serios.
Dar este clar că vaccinarea este calea care ne va duce către a limita răspândirea și a reveni cât mai aproape de normal", a declarat Raed Arafat la o televiziune de știri.