Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a susţinut marţi că parlamentarii "care ies în faţa poporului şi spun că nu votează certificatul" nu vor rămâne blocaţi în Parlament.
Întrebat dacă rămân parlamentarii blocaţi în Parlament, Simion a spus: "Nu, doar cei care ies în faţa poporului şi spun că nu votează certificatul pot să iasă şi n-o să aibă nimic românii cu ei, bănuiesc, o să-i aplaude".
Maşinile ambasadelor Japoniei şi SUA în România au fost vandalizate, marţi, de către protestatari, în curtea Senatului.
Sursele au precizat că un oficial al ambasadei SUA a avut, marţi, o întâlnire cu preşedintele Senatului, Florin Cîţu. Ulterior, Florin Cîţu a plecat de la Senat, iar întâlnirea cu ambasadorul Japoniei nu a mai avut loc.
Imagini/Inquam Photos