Medicii sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile vor să închidă unitatea medicală. Aceștia i-au cerut ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, să renunțe la această decizie, având în vedere că sute de pacienți vor avea de suferit în lipsa tratamentelor de specialitate.
”Institutul de Urologie și Transplant renal, în toată această perioadă, de un an și jumătate, a fost singurul centru care a tratat bolnavi urologici non-Covid, atât din Cluj, cât și din județele limitrofe. Anul trecut au fost tratați 68 de pacienți cu transplant renal, iar acum doi ani 102 pacienți. Activitatea de trasplant este în derulare zi și noapte, nu ne permitem să oprim această activitate. În urmărire avem undeva la peste 1.500 de pacienți transplantați aici, iar pe listele de așteptare sunt peste 2.000 de pacienți”, a declarat un medic.
În replică, ministrul Sănătății spune că institutul nu va fi desființat, ci reorganizat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
”Considerăm oportună reorganizarea Institutului de Urologie și Transplant renal din Cluj prin includerea în structura funcțională a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca sub forma unui centru de urologie și transplant renal. Această includere va asigura pacienților accesul la serviciile de urologie și de transplant renal, nu va însemna discontinuități în tratament.
Termenul pate varia între săptămâni și luni, în funcție de cât de repede ne mișcăm cu actele normative și de cele care țin de acreditări”, a spus ministrul, luni.