"Au trecut două săptămâni de la declanșarea acțiunilor de protest în sistemul penitenciar și nu există niciun răspuns din partea Ministerului Justiției sau a Administrației Naționale a Penitenciarelor față de problemele ridicate de noi: lipsa de personal, numărul mare de ore suplimentare, condiții improprii de muncă, neacordarea drepturilor salariale legale și discriminarea salarială față de ceilalți angajați din sistemul de apărare. Aroganța este cuvântul care caracterizează conducerea Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor. Doamna ministru Raluca Prună, drepturile noastre nu sunt o simplă opțiune! Nu ne lăsăm intimidați și vom continua acțiunile de protest până la rezolvarea favorabilă a revendicărilor noastre", se spune într-un anunț al SNLP, potrivit Agerpres..
Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) este membru al Federației PUBLISIND și a Blocului National Sindical.