Astăzi, 12 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor in formă continuată, informează Poliția.
Idila scandaloasă de la Liceul Lucian Blaga, din Capitală. Profesorul și eleva au o relație încă de pe vremea când fata era minoră
Potrivit sursei citate, la data de 9 aprilie 2024, Secția 9 Poliție a fost sesizată, de către directorul unei instituții de învățământ, din Sectorul 2, cu privire la faptul că în spațiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituției menționate.
De asemenea, din investigații a reieșit faptul că între elevă și profesor ar fi început o relatie nepotrivită din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, astăzi a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, bănuitul fiind depistat și condus la audieri, în baza mandatului de aducere pus în aplicare.
Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Secția 9 Poliție, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată.