Femeia s-ar fi prăbușit peste niște mașini când a vrut să urce scările, la intrarea în școală, potrivit presei locale.
„Nu este prima oară când vine într-o stare specială", au recunoscut reprezentanții IȘJ Constanța.
Inițial, colegii profesoarei au crezut că aceasta se simte rău. Când și-au dat seama că mirosea puternic a alcool, au sesizat conducerea, care l-a chemat pe soțul acesteia pentru a o duce acasă.
„A venit într-o stare specială”
"Cunosc situația. Doamna profesor, care este de mulți ani în învățământ, cotată ca fiind un profesor foarte bun, a venit într-o stare specială. A fost condusă în biroul doamnei director, iar soțul acesteia a venit și a luat-o. Nu e prima oară când vine într-o stare specială. Și la începutul anului trecut, a venit într-o stare specială, apoi a intrat imediat în concediu… a revenit în august 2023. Vom face verificări, să ne asigurăm că unitatea de învățământ cu care doamna profesor are contract, să ia măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții IȘJ Constanța, imediat după incident, pentru Jurnalul de Constanța.
La nivelul unității de învățământ s-a deschis procedura de cercetare disciplinară.
"Noi am monitorizat situația. S-a întrunit comisia, este în analiză. Legat de sancțiuni sunt cele precizate în legea învățământului preuniversitar și, din ce știu eu, sunt aceleași ca și în legea educației naționale, care s-a abrogat pe 3 septembrie. Pleacă de la mustrare, de la diminuarea salariului pe o perioadă limitată și se poate merge până la desfacerea contractului de muncă, dar asta este la aprecierea comisiei și mai ales la aprecierea consiliului de administrație al unității de învățământ, în funcție de ce pot să probeze, de audierea cadrului didactic”, a declarat Sorin Mihai, inspectorul general al ISJ Constanța pentru Replica Online.
Profesoara a fost și director al colegiului „Mihai Eminescu”, din anul 2006 până în 2017.
În 2018, ar fi primit diplomă de merit de la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, scriu jurnaliștii din presa locală.