Tesla recheamă în service 3.878 de vehicule Cybertrucks din cauza unei defecțiuni apărută la pedala de accelerație, din cauza căreia mașina ar putea accelera necontrolat.
Conform Administrației Naționale pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA), o pedală de accelerație blocată ar putea face ca vehiculul să accelereze neintenționat, crescând riscul unui accident, notează Reuters.
Tesla a început livrările camionetei sale electrice Cybertruck la sfârșitul anului trecut, după o întârziere de doi ani din cauza unor probleme de producție și a constrângerilor legate de aprovizionarea cu baterii.
Acțiunile companiei au scăzut vineri cu aproape 3%, adăugându-se la seria de cinci ședințe de pierderi în care acțiunile au pierdut aproximativ 14%.
Tesla va înlocui sau va repara ansamblul pedalei de accelerație, iar proprietarii vor fi notificați prin scrisori trimise prin poștă în iunie, a precizat NHTSA.
În primul trimestru al anului 2024, producătorul de vehicule electrice a avut trei rechemări în service care au afectat aproximativ 2,4 milioane de vehicule.