„La data de 18 iulie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că acesta ar fi introdus în ţară, fără drept, prin intermediul unei firme de curierat, aproximativ 10 kilograme de canabis, împărțită în două colete, fiind prins în flagrant delict imediat ce ar fi ridicat drogul de risc destinat comercializării.
În urma punerii în aplicare a unui mandat de percheziție domiciliară, au fost descoperite diferite cantități de canabis, grindere, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La data de 18 iulie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea bărbatului în cauză.
Astăzi, 19 iulie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați, cu propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul celor de la DIICOT.