Ca parte a rectificării bugetare, Guvernul României vrea să le interzică instituțiilor de stat să le mai achiziționeze servicii de telefonie mobilă tuturor angajatilor, excepție făcând cei care ocupă funcții de demnitate publică.
"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu pot achiziționa din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepția personanelor care ocupă funcții de demnitate publică", se spune în proiectul Guvernului.
Asociația Municipiilor din România critică proiectul de ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, nefiind de acord cu principiul “unu la trei” pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul bugetar şi nici cu interdicţia de a achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepţia demnitarilor.
„Pentru prima oară, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, a fost recunoscut în mod real dreptul autorităţilor locale de a stabili şi implementa propria politică de personal, ţinând cont de realităţile sociale şi de planurile de dezvoltare locală. Renunţarea la acest principiu, la numai doi ani de la statuarea lui legală, nu este oportună. Cele mai multe municipii au trecut în ultimii doi ani de la apariţia legii salarizării printr-un amplu proces de restructurare a schemelor de personal, de reaşezare a atribuţiilor în cadrul unor structuri organizatorice mai suple în primării şi în instituţiile publice locale. Blocarea angajărilor în administraţia publică locală ar reprezenta doar o măsură arbitrară, de natură să îngreuneze activitatea administraţiei locale, atât de greu încercată de continua ‘reformă fiscală şi bugetară‘”, se arată într-un comunicat de presă al AMR prezentat de Realitatea Financiara.
Reamintim că legea salarizării unitare, impusă de PSD și intrată în vigoare de la 1 iulie 2017, a dat mână liberă șefilor administrației locale în stabilirea salariilor angajaților din primării și consilii județene.
Ca urmare a acelei legi controversate, primăriile s-au grăbit să crească exponențial cheltuielile cu personalul și să reducă din banii de investiții publice.
Asociația Municipiilor critică și interdicţia de a achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă și apreciază că acest lucru reprezintă “o afectare nepermisă” a principiului autonomiei locale.
“Vă comunicăm că telefonia mobilă asigură un contact direct al serviciilor publice cu cetăţeanul: nici nu putem să ne închipuim servicii publice locale de calitate fără internet şi telefonie mobilă. Poliţiştii locali, inspectorii din cadrul serviciilor de administrare a domeniului public (parcări, pază), personalul din sfera serviciilor de utilităţi publice, asistenţii sociali care pătrund în zone rău famate, etc. utilizează telefonia mobilă şi aplicaţii mobile pentru furnizarea unor servicii de calitate şi pentru propria siguranţă”, arată aceeaşi sursă.