Serbia nu a mai avut parte de astfel de inundaţii de 120 de ani, ceea ce a determinat autorităţile de la Belgrad să decreteze stare de urgenţă. Premierul susţine că acesta este cel mai grav dezastru natural din istoria ţării, iar meteorologii atrag atenţia că într-o singură zi a plouat cât pentru patru luni.
Multe localităţi, inclusiv din jurul capitalei Belgrad, sunt izolate din cauza apelor care au ajuns şi la trei metri înălţime în câteva ore. Cel puţin 300 de mii de locuinţe au rămas fără electricitate, iar mii de oameni au fost salvaţi cu bărcile şi chiar cu elicopterul. În prezent, echipele de intervenţie se luptă contra-cronometru să ajungă la cei care încă se mai află în pericol.
Cu aceleaşi efecte ale inundaţiilor se confruntă şi Bosnia-Herţegovina. Mii de localităţi au rămas izolate, iar viitura a măturat totul în calea sa. Guvernul bosniac a cerut ajutor internaţional din cauza crizei umanitare cu care se confruntă, iar primele state care au oferit asistenţă sunt Germania, Bulgaria, Austria şi Slovenia.
Furtunile au făcut ravagii şi în Ungaria unde traficul feroviar a fost puternic perturbat şi zeci de maşini avariate de copaci smulşi din rădăcini.