Practic, o parte dintre pacienții care s-au internat cu alt diagnostic s-au infectat cu SARS-CoV2 chiar în spital, relatează Agerpres.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 20.131 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 463 mai mult decât în ziua anterioară. 2.038 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Rata de pozitivare a testelor este de 38,36%, conform datelor transmise de către autorități.
În intervalul 30.01.2022 (10:00) – 31.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 41 de decese (23 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea și Vaslui.
Dintre cele 41 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Din totalul de 41 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 3 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și 70-79 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.