Accentul campaniei de vaccinare din România ar trebuie pus pe categoriile cele mai vulnerabile care să se vaccineze, mai puțin pe obținerea unui număr cât mai mare de persoane vaccinate, susține Valeriu Gheorghiță.
„Nu mai avem această corelație ca în valul precedent, între creșterea numărului de infectări și creșterea dorinței de vaccinare. Acest lucru este explicat și de proporția mult mai mică a cazurilor grave din cei care sunt diagnosticați cu COVID-19.
La acest moment cred că nici nu mai contează numerele mari. Nu cred că mai contează să ne dorim foarte multe persoane care se vaccinează în fiecare zi, ci ce e foarte important în acest context în care circulă varianta Omicron este cine anume se vaccinează”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, marți seară, la un post TV.
„În continuare este un risc de forme severe la cei mai vulnerabili, la cei vârstnici și cei cu afecțiuni cronice. Paradigma în ceea ce privește campania de vaccinare trebuie să se modifice în perioada următoare și să vorbim despre vaccinarea grupelor la risc.
Cel mai scăzut nivel de vaccinare este la grupa de vârstă cu cel mai mare risc. La cei peste 80 de ani, rata de vaccinare este undeva la 30%, ceea ce este incomparabil mai scăzută cu grupa de vârstă între 40-60 de ani, unde e de 60%.
În valul precedent am văzut situații dramatice, persoane dependente de oxigen, extrem de speriate, nu știau ce se întâmplă. Ne preocupă foarte mult această problemă. Ne interesează categoria celor care se vaccinează”, a explicat Valeriu Gheorghiță.