Pot fi vizionate 21 de camere cu o suprafaţa totală de aproximativ 36 kilometri pătraţi, unde pot fi văzute peste 100 de picturi, sculpturi şi alte opere de artă.
Apartamentele regilor şi ale reginelor, Opera Regală, Capela Regală şi Coridorul Oglinzilor sunt câteva dintre încăperile care pot fi văzute acum în VR.
Ceea ce diferenţiază acest nou proiect de altele realizate înaintea lui este detaliul cu care pot fi observate interiorul castelului şi obiectele din acesta, conform news.ro.
Proiectul ocupă 4 TB pe serverele companiei, iar suprafaţa însumată a texturilor ajunge la 15 miliarde de pixeli.