Pacientul a ajuns cu o ambulanță la spital, după ce a început să se simtă rău. Directorul Direcției de Sănătate Publică Covasna, Agoston Laszlo, a precizat că în momentul în care a fost adus la unitatea medicală, pacientul avea febră, și initial s-a luat în calcul măsura transferării acestuia la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală.
Cu toate acestea, după ce a fost examinat de medici, s-a stabilit că starea acestuia nu este una gravă, și nu se impune transferul, astfel că va rămâne sub observație la Sfântu Gheorghe.
„Nu va fi transportat până la urmă, starea nu este chiar atât de gravă, rămâne izolat la Infecțioase, aici la Sfântu Gheorghe. Se trimit doar probe la Institut. A avut o strare febrilă, asta e drept, dar după ce a fost examinat s-a decis că nu s-ar justificat să fie trimis la București. Rămâne în izolare în continuare, mâine trimitem proba șa Institut. În niciun caz nu este vorba despre un caz confirmat de coronavirus, și sincer să fiu, nici nu prea cred să fie așa ceva. Era o suspiciune, dar starea bărbatului nu e atât de gravă încât să fie transportat la București”, a declarant pentru Realitatea de Covasna, directorul DSP Covasna, Agoston Laszlo.
Alți doi adulți și un copil au fost izolați preventiv într-o locuinţă din oraşul Întorsura Buzăului, după ce s-a aflat că săptămâna trecută au revenit dintr-un oraș din Italia unde au existat cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus.
Citiți continuarea pe realitateadecovasna.net.