Bilanțul zilnic de infecții simptomatice cu transmitere locală din orașul situat în nord-vestul țării a crescut timp de șase zile consecutive, începând cu data de 17 decembrie, relatează Reuters.
Astfel, numărul de cazuri locale a ajuns la un total de peste 200 în perioada 9-22 decembrie, mult mai mic însă decât multe focare din afara Chinei. Cu toate astea, în Xian nu a fost descoperită încă nicio infecție cu noua variantă Omicron.
Chiar și așa, autoritățile locale au suspendat circulația autobuzelor pe distanțe lungi și au interzis călătoriile în afara orașului cu taxiurile și mașinile închiriate pe platformele de ride-hailing.
În plus, începând de astăzi, fiecare gospodărie poate trimite doar o singură persoană la cumpărături de strictă necesitate la fiecare două zile, în timp ce ceilalți nu pot pleca decât dacă au locuri de muncă esențiale.
Totodată, zborurile interne de legătură cu Xian programate pentru astăzi au fost anulate.
Cu o zi în urmă, mai exact miercuri, China continentală a confirmat 71 de cazuri locale simptomatice, dintre care 63 în Xian, a precizat Comisia Națională de Sănătate, într-un comunicat.